Simbolismul-George Bacovia,Plumb

- artă poetică simbolistă modernă - 

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt --
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig --
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

Poezia Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in perioada interbelica (anul 1916) si marcheaza debutul lui Bacovia in lumea literara.

Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume.

Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum:folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric.

Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.

Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei. Cuvântul „plumb”, format dintr-o vocală închisă de câte două consoane „grele”, se repetă de 7 ori în text şi sugerează un spaţiu închis, o stare de angoasă, apăsare şi imposibilitatea eului liric de a evada.

Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de obiecte. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare.

Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strofă corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare.

Lirismul este subiectiv, evidenţiat prin numeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe la persoana I singular ("stam", "am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I singular ("amorul meu").

Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării.

Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză, angoasă.

Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie.

Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă.

Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă.

Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră.

La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă, verbele „am început” şi „să strig”, marchează conştientizarea dramatică a eului liric.

La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori coordonate prin "şi" ceea ce intensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, “Dormea întors amorul meu de plumb”.

La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca efect monotonia.

La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor: „flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul meu de plumb”.

Versurile au masura fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată. Aceste două elemente contribuind în plus la ideea de închidere.

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică şi se înscrie în lirica simbolistă modernă prin folosirea simbolurilor, a repetiţiei, prin valorificarea cromaticii, a sugestiei şi prin exprimarea propriei concepţii despre condiţia artistului într-o lume ostilă, monotonă şi sufocantă.

UNIVERSUL BACOVIAN

Spațiul. Nu există spații protectoare, ci doar spații ostile, agresive. Peste tot se simte prizonier, chiar și în propriul corp. Pentru el nu există „acasă”.

Timpul. E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu există timp protector în care eul să se poată refugia.

Eul. Se simte abandonat, singur, înstrăinat, neînțeles, damnat. Este un eu nevrotic, melancolic, anxios, al stărilor negative, dezagregate.

Erosul. Este asociat adesea cu boala și moartea, cu sentimentul dezagregării, al pierderii în neant. Iubirea este la Bacovia un prilej de nevroză.

Natura. Este un decor care amplifică nevroza, anotimpurile sunt surse ale nevrozei. Căldura verii descompune, toamna subliniază sentimentul de sfârșit de lume, gerul iernii stârnește frigul metafizic.

Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb și galben. Ele nu au semnificațiile obișnuite ale simbolisticii culorilor, ci transcriu stări de tristețe, agitație, nevroză, boală, disperare.

Muzicalitatea. Sunt prezente atât procedee stilistice cu efect muzical, cât și motivul literar al instrumentelor muzicale.