Generalitati
Poezia IN DULCELE STIL CLASIC face parte din volumul " în dulcele stil clasic ", căruia i-a dat şi titlul, si care a fost publicat in anul publicat în 1970.
Poezia " In dulcele stil clasic " este o modaliate prin care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul clasic al poeziei traditionale fiind totodata o poezie "lirică galantă - sinteză între elegantul stil trubaduresc şi lamentaţiile amoroase din timpul lui Ienachiţă Vacarescu supusă de Nichita Stănescu unui tratament de regenerare-caricaturizare” (Al.Ştefănescu)
Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezi; "Leoaică tânăra, iubirea", unde dragostea este devoratoare, agresivă ş buivcrsanlâ, în poezia "în dulcele stil clasic", iubirea esle caricaturizată persiflată, minimalizată după modelul liricii siropoase a poeţilor Văcăreşti
"Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnişoară.
Dintr-o înserare-n seară pasul tău de domnişoară. Dinlr-o pasăre amară pasul tău de domnişoară.
O secundă, o secundă eu 1-am fost zării în undă. El avea roşcată fundă. Inima încet mi-ăfundă.
Mai rămâi cu mersul tău parcă pe timpanul meu blestemat şi semizeu căci îmi pare foarte râu.
Stau întins şi lung şi zic. Domnişoară, mai nimic pe sub soarele pitic aurit şi mozaic.
Pasul trece eu rămân."
Tema poeziei este erotică, dar iubirea nu mai este o "leoaică tânără", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire întâmplătoare, nesemnificativă.
Ideea poetică exprimă nepăsarea, indiferenţa jovială a oului liric pentru iubirea efemeră şi convenţională.
Structura poeziei. Poezia este alcătuită din patru catrene şi un vers liber, ce se constituie într-o concluzie referitoare la efemeritatca timpului în relaţie directă cu sentimentul de iubire ("Pasul trece, cu rămân").
Prima strofă ilustrează ideea conform căreia iubirea suavă este o galanterie a naturii, care a născut-o din mineral ("Dintr-un bolovan coboară"), ori din vegetal ("Dintr-o frunză verde, pală"), sentimentul fiind exprimat printr-o metaforă care sugerează efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tău de domnişoară". Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecător, poetul nu mai este un "centrum mundi" capabil să reordoneze lumea după legi proprii, ca în "Leoaică tânără, iubirea".
Strofa a doua
- plasarea iubirii într-o "înserare-n seară", sentimentul fiind perceput superficial şi efemer ca un "pas de domnişoară", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasăre amară". Versul "Pasul tău de domnişoară", care este o metaforă pentru a exprima sentimentul de dragoste, este aproape un lait-motiv, fiind repetat de patru ori în primele două strofe.
Strofa a treia
- se simte rasuflarea unui sentiment superficial, care durează puţin, numai "o secundă, o secundă", din care cauză poetul are un ton persiflant, "inima încet mi-afundă". Ca şi în "Leoaică tânăra, iubirea", sentimentul are conolaţii cromatice, "el avea roşcată fundă", în cealaltă poezie iubirea fiind o "leoaică arămie".
Strofa a patra
- poetul se afla in ipostaza unui suflet împovărat parcă de un blestem ("blestemat şi semizeu"), deoarece el înregistrează ("parcă pe timpanul meu") trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund ("mai rămâi cu mersul tău") şi de aceea nu simte emoţie şi nici bucurie, "căci îmi este foarte rău", cu trimitere discretă către stările de chinuri şi leşinuri provocate de dragostea din poeziile Văcăreştilor.
Ultima strofa
- este o grava meditatie pe tema scurgerii ireversbile si inutile a timpului, dublata de sanctionarea nimicirii omenesti:” Stau intins si lung si zic/ Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic/ aurit si mozaic”. Finalul poeziei inregistreaza resemnat trecerea timpului, raportata la aparentul imobilism al fiintei: „Pasul trece, eu raman". Trecerea pasului a imbolnavit fiinta de o „boala demiurgica": eul devine semizeu datorita sansei intalnirii, dar ramane blestemat, condamnat la a numi nenumitul, ideea (platoniciana) de frumusete. intalnirea ce se dovedise seducatoare e un „accident al semnificatiilor": pasul, semn nonsalant al gratiei, il atinge fulgurant pe seducatorul sedus. Eliberarea de vraja aproape erotica a „pasului de domnisoara" este iminenta. Drama separarii se „indulceste" prin invocatia incantatorie: „Mai ramai cu mersul tau / parca pe timpanul meu".
Procedee artistice:
Sunt de natura convenţionala, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, în care poetul se lamentează şi se văicăreşte.
Nichila Stănescu conferă însă modernitate stilului, prin metafora sugestivă a iubirii ("pasul lău de domnişoară"), prin epitetele inedite ("frunză verde, pală", "roşcată fundă") şi prin ritmul şi muzicalitatea extraordinara a poeziei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu